Au trecut 3 luni de cand am mutat terapia acasa, iar rezultatele sunt absolut minunate, pentru noi , cei care stim ce inseamna fiecare progres si cata munca este in spatele fiecarei achizitii marunte ....Ma " uit" inapoi si imi dau seama ca am inceput sa scriu pe acest blog in aprilie, iar atunci spuneam despre baietelul meu , cu o nemarginita durere in suflet, ca nu-ti poate spune nici macar cum il cheama si cati ani are...
...Astazi ,cu mandrie scriu despre acelasi baietel, Cosmin al nostru, ca raspunde cu usurinta la aceste intrebari si in plus, la multe altele,... acelasi baietel care la 3 ani nu spunea mai mult de 4-5 cuvinte ( fara sens), astazi poate lucra pe o duzina de cuvinte intregi, doar pe corectarea pronuntiei....acelasi copil care nu stia sa arate nimic cu degetul, astazi recunoaste, culori, cifre, actiuni, notiuni diverse....tot el, ca intr-o minune astazi numara si spune stangaci si poezii.... Cu ajutorul lui D-zeu si al tuturor...PE PAMANT SE MAI INTAMPLA SI MINUNI....
....De 3 luni de cand terapia se desfasoara acasa, toate au capatat ritmul la care am sperat, fiindca daca acum 3 luni Cosmin statea bine pe imitare verbala si nonverbala, avea totusi mari lipsuri pe partea de cognitiv, mai precis pe
receptiv ( = capacitatea de a sti si de a arata la cerere ), iar
expresivul ( capacitatea de a-si exprima notiuniile cunoscute) mi se parea atat, atat de departe...
Si totusi acelasi
expresiv, atat de "vanat" de cei care sunt nevoiti sa lupte zi de zi cu autismul, astazi nu mai reprezinta o problema de nerezolvat pentru Cosmin, fiindca se pare ca am gasit "cheita" lui, iar micutul nostru luptator ne uimeste pe zi ce trece cu progrese pe toate ariile, in special , atentie.... pe expresiv !!!
Am sa postez si cateva filmulete din terapia de acasa, fiindca am convingerea ca povestea noastra va reprezenta un licar de speranta pentru alti parinti aflati la inceput de drum si nu numai , speranta ca SE POATE....Putini au incredere in acest lucru , dar si mai putini stiu ca sta si in puterea lor de a face ceva in plus pentru copil si ca de fapt ,
implicarea familiei in terapie are un rol hotarator, la fel de important ca varsta la care intra copilul in terapie , potentialului lui, profesionalismul coordonatorului, al terapeutilor etc.
De fapt , dupa reproducerea tratamentului si constatarilor lui Lovaas, a fost dovedit rezultatul foarte bun al copiilor din grupul in care gradul de implicare al parintilor in terapie a fost foarte mare. Astfel:
"
Desi acesti parinti au facut initial alegeri foarte gresite, rezultand frustrarea si confuzia copiilor, multi dintre acestia au invatat rapid sa evite comiterea aceleiasi greseli de doua ori, devenind chiar priceputi in cateva luni.
Sheinkopf si Siegel (1998) au emis o ipoteza comform careia implicatia parintilor poate fi explicatia rezultatelor atat de bune in cazul copiilor care nu au primit un nivel inalt de tratament.
Unii dintre parinti au devenit terapeuti foarte priceputi, supravegheau intens personalul si faceau ore suplimentare de tratament cu copii acasa. Parintii care mai aveau si alti copii in afara de cel autist, isi implicau copii ca terapeuti informali.
Cand au foat rugati sa estimeze numarul de ore de tratament, multi dintre parinti nu au fost capabili sa dea un estimat, iar altii au dat raspunsuri de genul :”am lucrat tot timpul. I-am pus si pe ceilalti copii sa lucreze. Cand era la toaleta eu repetam itemii /parametrii de mentinere "
E usor sa visezi ca iti poti permite , financiar vorbind, sa iti duci copilul intr-un centru unde sa lucreze cateva ore si dupa aceste ore tu il iei mai " bine " acasa si mai putin " autist"....sau cum incearca unii " specialisti" sa convinga parintii ca sunt de ajuns 1-2 ore pe zi la un centru, iar parintii isi pot vedea linistiti de viata lor ...DA...si e extrem de greu si incomod sa muti sau sa continui terapia acasa , sa reununti la o viata normala cu care erai obisnuit inainte , sa iti dedici absolut tot timpul exercitiilor la masuta, orelor de imitare verbala si nonverbala, generalizarilor din putinele momente de evadare din casa., iar cand copilul doarme , in continuare tu sa cauti infrigurat informatii si tehnici noi, sa decupezi si sa printezi materiale la nesfarsit...
DAR cand vezi ca terapia functioneaza atat de bine, nu mai conteaza nimic, decat acest adevar....copilul progreseaza real, de la o zi la alta, nu numai sub ochii tai, ci sub " mana" ta, incepi sa-i simti urmatoarea miscare, te simti stapan pe tine si mai ales pe soarta lui.....iar pentru un parinte de copil autist...asta DA, e un LUX....
La fel de adevarat este ca ar fi ideal, sa existe in toate orasele centre specializate, unde sa ai acces total la ceea ce se intampla in interior, unde sa iti poti duce linistit copilul iar tu sa continui acasa munca celor de acolo... in schimb cred cu tarie ca
parintii trebuie implicati total si REAL in terapie si nu descurajati din cu totul alte motive , separate de interesul copiilor....
Acum 3 luni, noi am avut norocul sa intalnim la momentul potrivit si o coordonatoare energica si priceputa , cu experienta reala in lucrul efectiv cu copiii, iar impreuna cu ea si cu terapeuta care lucreaza 2 ore pe zi, in paralel cu mine, in sfarsit am format acea echipa unita in jurul lui Cosmin, ne completam reciproc iar rezultatele vorbesc de la sine....Simteam nevoia unei astfel de echipe, fiindca drumul e inca lung , iar pe langa autism , ne mai ranjeste pe la spate un dusman : TIMPUL....asa ca nu ai voie sa stai pe loc, sa irosesti zile fara rost , trebuie sa " tragi" cat poti de mult acum, nu mai tarziu....
Si da, pe Pamant se mai intampla si minuni :
