Dati-mi voie sa impart cu voi , cea mai frumoasa " poveste" scrisa vreodata, despre un copil cu autism si totodata sa vi-o dedic tuturor, mamici si tatici speciali, care cu siguranta va veti regasi in aceste superbe randuri ...
Si pentru ca acestea i-au fost dedicate in primul rand lui Cosmin, am si consimtamantul penitei " fermecate", autoarea de drept a randurilor minunate de mai jos , sa postez aici, pentru noi toti, aceasta "poveste cu suflet", mult suflet:
"Pe roata olarului un boț de lut așteaptă să prindă viață, este un copil, este incomplet. Olarul lucrează cu drag, cu atâta drag pentru pumnul lui de lut, încât nu are timp să vadă nici că lutul e pe terminate, nici îngerul de lângă el, ce așteaptă să-și primească umbra. Copiii sunt umbra îngerilor și îngerul e din ce în ce mai nerăbdător să se joace cu umbra lui.
Olarul îşi vede mai departe de opera lui, cântă încet, cântec numai de el știut. Îi trebuie culoare pentru ochi, culoare pentru suflet, lumină pentru minte, ca lucrarea să-i fie completă. Se uită spre cer și în clipa aceea știe ce culoare vor avea ochii copilului. Îi desenează, îngerul se bucură, îi place albastrul, că doar de acolo a venit.
Dumnezeu cântă, se oglindește în ochii copilului și desenează sufletul, îl desenează în alb, diafan și pur ca un fulg de nea, apoi se pregătește să-i pună pe frunte coroana de lumină. Începe să deseneze cu penelul înmuiat în soare, pune o rază,mai pune una… apoi se oprește auzind un clinchet de clopoței și glas de copii ce cântă un colind rezemați de o stea.
Tresare. Își amintește că azi e Ajunul Crăciunului. Tresare și copilul, îi place muzica îngerilor, pentru el e primul lucru pe care îl "vede" acum cu sufletul lui alb, tresare și zâmbește…este primul lui zâmbet. Îi zâmbește îngerului său cu care a rămas singur, olarul fiind demult la poartă să asculte colindul.
Îngerul îl privește mut de uimire. Cât de frumos este un copil cu ochi albaștri care zâmbește! Nu mai are răbdare, își ia umbra în brațe și pleacă fericit cu ea. Ce dacă nu are decât o rază de lumină pe față! Ce dacă nu este terminat! Are suflet, are cerul în ochi, știe să se bucure când aude un cântec. Îl ia de mânuță și încep să alerge, să alerge în lumea nevinovată a copilăriei, și rămân acolo o viață.
Copilul, zâmbind inocent, nu vede lacrima mamei, când el nu reușește să pronunțe simple cuvinte, când nu poate să-l învețe poezii cu pitici în ibrice sau cățeluși năzdrăvani. Cuvintele trec neînțelese pe lângă el, el înțelege numai cântecul ierbii, al păsărilor, cântecul inimii mamei sale ce-l strânge cu disperare la piept când îl leagănă. Nici tristețea tatălui său nu o înțelege, tristețe atât deamară când vede cum băiatul său învârtește ore în șir o rotiță, dezinteresat de mașinuțe, de avioane sau de mingea colorată.
Copilul este autist și trăiește în lumea lui, are prieteni ca și el, răpiți de îngeri înainte de a fi terminați, cu care se înțelege prin necuvinte, se joacă cu îngerul lui păzitor făcând ninsori din bucățele de hârtie, nu-i pasă de nimic din lumea oamenilor ce se cred normali. El nu cunoaște lumea reală în care trandafirul are și spin, în care florile de mac ascund venin, nu știe de ciuperci adormitoare, de pete din soare, nu știe de invidie și ură, nu judecă oameni ce știu numai să ia, nu să și dea. El are lumea lui, iar uneori, după ce în noapte își amintește zâmbetul olarului, desenează icoane naive ca și sufletul său.
Deseori, Creatorul îl privește cu ochi triști, înnegurați și atunci, recompensă pentru neatenția lui de o clipă, trimite părinților câte–o lacrimă luminată de un zâmbet de fericire. Mama are lacrimi de bucurie pentru primul pas făcut la trei ani, pentru cuvântul “apă” spus la patru ani, pentru prima floare tremurată, desenată de ziua ei, la opt ani. Pentru ea copilul acesta neterminat este cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai special copil din tot universul.
Tatăl său îl privește tot de după lacrimi cum fixează mingea, cum îi tremură corpul firav de atâta concentrare, cum reușește să ducă încet mingea spre poartă. Pentru el copilul acesta este minunea lumii, chiar dacă nu poate vorbi decât cu îngerii, chiar dacă nu știe cuvintele oamenilor mari, chiar dacă pașii cu care a dus mingea spre poartă sunt atât de temători, atât de nesiguri.
Tricoul pe care îl poartă copilul, cu numărul zece pe spate, spune tot despre acest suflet. Este un campion. Campionul sufletelor curate, al voinței, al iubirii.
Copilul cu numărul zece pe tricou este fericit, îngerul lui păzitoreste fericit, chiar și portarul, alt suflet neterminat, râde fericit. Cei mai fericiți sunt părinții lui ce merită și ei tricouri cu număr de campioni. Toți sunt fericiți, doar Dumnezeu începe să plângă într-o ploaie caldă și tristă pentru clipa sa de neatenție. Picăturile de ploaie se amestecă cu lacrimile de bucurie ale părinților. Azi copilul furat de înger înainte de a fi terminat a dat pentru prima dată cu piciorul în minge. A reușit să-și învingă neputința.
Copilul cu numărul zece pe tricou este fericit, îngerul lui păzitoreste fericit, chiar și portarul, alt suflet neterminat, râde fericit. Cei mai fericiți sunt părinții lui ce merită și ei tricouri cu număr de campioni. Toți sunt fericiți, doar Dumnezeu începe să plângă într-o ploaie caldă și tristă pentru clipa sa de neatenție. Picăturile de ploaie se amestecă cu lacrimile de bucurie ale părinților. Azi copilul furat de înger înainte de a fi terminat a dat pentru prima dată cu piciorul în minge. A reușit să-și învingă neputința.
Copilul acesta există. Îl cheamă Cosmin Face parte din viața mea, iar mama lui, Nicoleta, este cea mai deosebită ființă pe care o cunosc eu, între noi fiind o relație specială.Din considerente etice nu-i pot da numele, dar dacă cineva are nevoie de un sfat bun, mă poate contacta.
Pentru a putea ajuta și alți copii autiști, această mămică minunată a înființat la noi în oraș o asociație prin care luptă pentru copilul ei și pentru alţi copii ce sunt în aceeași situație. Dacă aveți nevoie, nu ezitați sa contactați APCA - Asociatia de Sprijin Pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati....."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu